Al naibii card!

Asistăm de o bună bucată de vreme la pedeapsa canonică aplicată unui dreptunghi de plastic, de către grupuri de enoriași care refuză orice explicație menită să le înlocuiască lumânarea din cap cu un bec mai făcător de lumină. Masele de credincioși, altele decât cele care hrănesc în capul propriu o cantitate rezonabilă de neuroni, suduie de ți se face părul măciucă și invocă cu atâta nesaț prezența necuratului în cipul cardului de sănătate, din raţiuni care le scapă şi lor. Pe undeva totuşi, este de înțeles acest comportament bizar, având în vedere că pentru mulți nefericiți români, Ceaușescu este încă președintele în exercițiu. Nu pe ei îi criticăm, pentru că în cele mai multe cazuri (însă nu în totalitate!) discutăm de persoane în vârstă, care nu din vina dumnealor au rămas la un stadiu de civilizație nedrept de înpoiat. Vorbim de oameni care trăiesc în orașe sau comune dezvoltate, care dispun pe lângă alte afurisenii cum ar fi televizorul sau autoturismul de exemplu, și de un card bancar. Se naște pe loc întrebarea, de ce un plastic ce poartă denumirea blajină de card de sănătate, menit până la urmă să te însănătoșească, este atât de blamat şi porcăit, iar un card bancar, emis de cămătăraşii care ne jupoaie în crunta legalitate și ne aduc în pragul depresiilor, e mângâiat și pupăcit aproape zilnic, fără să primească nici măcar un inofensiv „du-te naibii”. Ce rău imens îți poate face un card care îți ține evidența oaselor rupte sau a pastilelor pe cale le înghiţi, îți face viața mai simplă și drumurile mai puține, în timp ce un alt card din cele zece pe care le ai, devine brusc un erou fără de vină și nu te deranjează câtuși de puțin? De ce de ăla de sănătate să se aleagă praful și de celelalte, care ne înrobesc cu adevărat și ne aruncă în găuri negre, nu? Iată întrebări care ne fac să gogonăm ochii de curiozitate. A fi sau a nu fi al dracului. Cacofonia e următoarea: dacă card, privit invers, se recită drac, atunci carduri sunt toate și reprezintă tot atâția necurați. Pe cale de consecință, câte carduri posezi, tot atâția draci ai, ca să fie clar.

Vedem pe la TV femei care scuipă mai cu foc decât fotbaliștii la vederea plasticului nesănătos al sănătății.: „-Du-te cu el de-acilea, ucigă-l toaca, dă-l la porci!” zice o mamaie de prin Oltenia, când poștașul o somează să semneze pentru intrarea în posesie a unui exemplar plastifiat, cu coarne. Poștașul face imprudența să-i explice că acest card este făcut să-i aducă un bine în viață și să o scape de teancurile de hârtii soioase, controale și rețete. Ei, na! Femeia face mai urât și când vede plicul sare în brațele moșului mai să-i rupă în bucăți coloana. Poștașul iese și se jură, că „să fie al dracului dacă înțelege!” Păi, e ceva de înțeles?

În timp ce plastifiatele sataniste se întorc încolonate la casele de sănătate de județ, Biserica se face că nu vede nimic, și adoptă o poziție neclară și îmbârligată ca o kama-sutra. Mai declară câte un preot, în șoaptă, că „să stăm totuși liniștiți, există șanse consistente să nu fie vorba de niciun diavol în povestea asta”. Însă nimeni nu spune o dată pentru totdeauna enoriașilor răzvrătiţi să-și ia liniștiți cardurile, că nu-i împunge nimeni, ba din contră, viața le va fi oarecum mai ușoară, accesul la serviciile medicale mai facile etc. Nu se dă niciun comunicat de pe la vreo episcopie menit să extragă anatema asta de pe suprafața cardului astfel încât el rămâne pentru unii, un produs făcut din smoala infernului.

Aşadar, un card pe care ne sunt stocate, sub sechestrul parolei, niște date despre gastritele și apendicitele noastre, prezintă în viziunea unora un element diavolesc, care nu are ce să caute în preajma lor, nu mai vorbim de portofele. În altă ordine de idei, un card bancar, indiferent de unde provine, că toate-s o apă și-un pământ, responsabile de coșmarurile omului modern nu are, al dracu’, nici măcar o vină! El e mereu lustruit și i se zâmbește, cu „mânca-l-ar mama” sau tata, după caz, fără sa fie drăcuit nici măcar o singură dată. Deși jur că merită să fie făcut bucăți şi băgat în sobă. Cât mai urgent, pentru că deși îl faci praf, există riscul să se reintegreze sub ochii tăi, fiind de la bancă, repet.

Dragi episcopi,preoți, diaconi spuneți oamenilor să-și ia liniștiți cardul de sănătate. Îmdemnați-i la gândire logică nu la bazaconii ridicole, dacă tot îi vedeți cum vă ascultă cu sfințenie slujbele și sfaturile, spuneți-le simplu că și domniile voastre utilizați acest dispozitiv și că nu are nimic care să provină din iad, în el. E un obiect de bine, de sănătate, de „curat”! Nu e posedat de forțe drăcoase, nu conține coarne, copite, cozi despicate. Nu vă pune perna pe față în timp ce sforăiți, nu vă devorează poșetele și nu vă mușcă de nimic, în caz că aveți buzunarul pantalonului găurit. Cum la fel, dintr-un card bancar sau de „reduceri” la supermarket, toate mincinoase pe linie, nu se aud coruri de îngeri și nici nu sunt alimentate cu bani sau puncte imediat cum sunt golite, de vreun miracol. Cardul de sănătate este un obiect inert, conține un cip electronic iar pe el mereu trebuie să citim CARD și nu invers, (că nimeni nu grăiește „agilamam” în loc de mămăligă, în vecii vecilor!) Un lucrușor isteț, care ne face bine…atât cât ne mai poate face bine ceva, în țara asta. Amin!